Orhideelor caruta cu cai
Curatorial Selection, Private Link

Artist Mini-Statement

Sunt Andrei Bîrsan, fotograf documentar al Bucureștiului începând din școala generală, toamna lui 1979. De atunci construiesc o arhivă vizuală a vieții cotidiene a orașului, surprinzând oamenii, spațiile și transformările care îi modelează identitatea. Prin Centrul de Memorie Vizuală a Bucureștiului continui această misiune de a păstra și împărtăși memoria urbană. O parte dintre publicațiile mele se regăsesc aici: https://carturesti.ro/autor/andrei_birsan

 

„București 20 – Before EU”

Sărbătorim 20 de ani de România în Uniunea Europeană.

Proiectul pornește de la arhiva mea fotografică realizată în perioada 2000–2010, o documentare vizuală amplă a Bucureștiului înainte de integrarea în UE. Fotografiile surprind viața cotidiană, spațiul public, transportul, reclamele, prețurile, atmosfera socială și transformările vizuale ale acelor ani.

Aceste fragmente sunt parte dintr-o memorie vizuală personală care poate deveni un instrument puternic de dialog public despre evoluția României în cei 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană.

Componentele proiectului (2027 – program național)

  • Album foto „Before EU” – selecție curatorială din arhiva 2000–2010.
  • Expoziție itinerantă în orașe mari din România.
  • Seria de întâlniri publice „Ce ne-a adus integrarea în UE?” – dialog civic cu cetățenii.
  • Campanie social media de 365 de zile – postări zilnice din arhivă, comparații „Atunci / Acum” etc.
  • Mini-documentar + arhivă digitală accesibilă publicului larg.

Proiectul este conceput ca un program național de comunicare europeană, cu impact vizual, educativ și civic.

 

Câteva pagini din album

Albumul contine 640 pagini format 165×235 mm si peste 900 fotografii

 

Selecție fotografii (2000 – 2010)

Selecția de mai jos reunește câteva dintre imaginile care mi-au rămas cel mai aproape, surprinse în Bucureștiul de dinaintea aderării la UE. Sunt fragmente din viața de zi cu zi, din spațiul public și din acele semne discrete ale schimbării care, privite acum, spun povestea unei tranziții trăite pe stradă, nu doar în documente.

Artist Bio

Andrei Bîrsan (n. 1965, București) este fotograf documentar și fondator al Centrului de Memorie Vizuală a Bucureștiului www.bucurestiulmeudrag.ro. Din 1979, își poartă aparatul prin oraș ca pe un jurnal deschis, adunând în imagini respirația zilnică a Bucureștiului. Arhiva sa surprinde felul în care timpul se așază peste străzi, oameni și gesturi, în ultima perioadă lucrările au fost expuse la Muzeul Comunismului, Muzeul Bucureștiului, Ferrum Art Gallery și în numeroase spații publice. Prin expoziții, proiecte și întâlniri dedicate memoriei vizuale, continuă să spună povestea orașului în ritmul în care acesta se schimbă.

 

Contact

Andrei Bîrsan
București, Romania
Email: orasulb@gmail.com
Phone: +40 743 076 255
Insta: https://www.instagram.com/a_birsan/