Moartea unui dentist, sau poate numai ducerea lui la un azil de bărâni.

Din când în când pe lângă melcii de gunoi din Titan apar grămezi de lucruri vechi aruncate de-a valma. Mobilier uzat, cărți, electrocasnice din secolul trecut, reviste cu vedete moarte de mult, obiecte cu amprenta trecerii timpului și a utilizării lor.

Aruncate fără nicio remușcare. Nu prezintă niciun interes, obiecte care au fost râvna și deliciul unor oameni vii, activi, așa ca noi, cu vise, speranțe și mici bucurii. Acum fie sunt oale și ulcele fie vegetează într-un cămin de bătrâni. Sunt blocuri construite în anii 60, acum 50-60 de ani, bătrânii de azi erau tinerii de atunci, copii le-au plecat de acasă, au și ei copii sau chiar nepoți.

Cu moartea fiecăruia lumea este mai săracă. Unde se duc toate amintirile frumoase, emoțiile trăite de-a lungul vieții? Cât trăim suntem memoria vizuală, auditivă, gustativă … a vieții noastre, nu numai o memorie mecanică ci una selectivă, interpretativă și asociativă. Ar fi minunat dacă toate aceste amintiri s-ar putea clona în sisteme neuronale articifiale, am fi nemuritori.

În cartea lui Philip K. Dick, Ubik, scrisă în 1969, acțiunea se desfășoară într-un viitor de mult trecut pentru noi 1992. Un viitor în care semi-vii pot interacționa, pot da sfaturi și conduce intreprinderi.

Până una alta noi putem să lăsăm copiilor memoria vizuală a acestor zile. Faceți poze cât mai multe celor dragi!

P.S. Ubik se găsește de cumpărat aici: http://librarie.carturesti.ro/ubik-400838