Imparatul Traian

Sosetele lui Traian

Îmi place statuia lui Traian, îmi place că este altfel, nu are nimic vulgar în ea. Haina nu îl face pe om! Este sculptată de Vasile Gorduz și amplasată de primaria capitalei pe treptele Muzeului Național de Istorie a României. Nu cred că este cineva care să nu-și fi făcut selfie cu ea.   Ce nu-mi place este execuția statuii, turnarea ei în bronz. Traian este un mic Frankenstein din bucăți prost îmbinate, i se văd sudurile pe brațe, picioare, are cârpeli pe spate. Parcă poartă ciorapi și tricou cu mânecă scurtă și a fost mușcat de tânțari. Cățeaua are […]

MNAC 150 ani UNA

MNAC – UNARTE 150

Zilele trecute am fost la MNAC să văd expoziția “Învăţământul artistic bucureştean şi arta românească după 1950”. Expoziţie la aniversarea a 150 de ani ai Universităţii Naţionale de Arte. Expoziția de poate vizita până pe 29.11.2015. Multe exponate mi-au adus aminte de copilărie, de tata care mă lua cu el la expoziții. Este o expoziție neapărat de văzut. “Expoziţia propune o însumare de repere, alese din generaţii diferite, autori ale căror opere sunt reprezentative pentru unul sau altul dintr-o pluralitate de limbaje artistice. Este vorba, în această ultimă ordine de idei, de pictură, sculptură, grafică, obiect, instalaţie, fotografie, video. Lucrările […]

Intalniri la Photokina 2012

Îmi place tehnica foto, aparate, obiective, accesorii. La Photokina găseşti de toate. Interesante nu sunt firmele mari, omniprezente in orice magazin din România ci firmele mici, de nisă sau cele dedicate tiparului sau fotografiei pe film. În 2012 cu Mirela Momanu, Eli Driu şi Cristi Ivan am dat o tură la Photokina. Hotărându-ne târziu nu am mai găsit cazare în Koln, am stat la un hotel la 30 km. Zilnic mergeam cu trenul, avea staţie chiar la târg la Koelnmesse. La Târg nebunie mare, îmbulzeală, prospecte, cadouri… Mi-au plăcut foarte mult expoziţiile foto, mai ales Leica, un pavilion dedicat celor […]

Rosia Montana 2013

Rosia Montana 2013

Daniel Vrăbioiu ne-a făcut o bucurie cu organizarea excursiei la Roșia Montană în toamna lui 2013. Era în perioada agitată cu manifestașii și greve. Cei de la Eurolines au fost deschisi și curajoși, ne-au dus cu bine cu autocarul la Roșia Montană (alte firme au refuzat cursa). Excursia a fost o întoarcere în timp, în vacanțele de vară din școala generală, cu mâncare la cazan, foc de tabără și dormit în paturi suprapuse … Daniel ne-a găsit gazde în tot satul din vale până-n deal, în buza padurii, toți oameni care țin la Roșia Montană. Am vizitat satul, Muzeul mineritului […]

zeiss

Am lentile Zeiss.

Că tot în ultima vreme se laudă oamenii cu ce aparate foto au, mă laud și eu cu lentilele Zeiss ale obiectivului aparatului foto … din telefonul mobil. Are 6 Mp și este mai bun decât primele aparatele foto digitale. Foarte bun pentru fotografii de excursie. Păcat că nu salvează RAW. Am făcut cu el o excusie prin zona bisericii Sf. Silvestru. Nu i-ar strica un parasolar. Nu subestimați aparatul foto din telefonul mobil, bucurați-vă de el!

plata cu cardul

Curat spionaj

În ultima vreme băncile promovează viața fără cash. Că este mai ușor, mai sigur și mai rapid. Câtă grijă pentru noi! Să nu credeți că o fac de dragul nostru. Băncile taxează comercianții la fiecare tranzacție cu cardul, ați putea face economie dacă la sume mari plătiți cash și negociați prețul. Acum câțiva ani în chestionarele de personalitate plata cu cardul indica un comportament de consumator, ceva negativ. Acum este un mijloc de plată la îndemâna oricui. Mai știți filmele cu fugari prinși că au folosit cardul? Extrasul de cont de card spune totul despre comportamentul nostru: unde ne place […]

Studio Cosmin Gogu

Atentie, se fotografiaza! (1)

Pentru prima dată am fost într-un studio foto ca beneficiar, nu eu, ci firma la care lucram, în studioul lui Cosmin Gogu din Palatul Universul în decembrie 2007. Se fotografiază o reclamă pt IMM-uri. Bogdan, din partea agenției de creație, a fost atent la detalii ca totul sa iasă bine. Tot chinul a fost că nu se vedea bine procentul de pe tort, până la urmă s-a ajustat în Photoshop. Cosmin Gogu a făcut o fotografie super, îl voi regăsi peste câțiva ani tot la o ședință foto. Fotografiile le-am facut cu un Canon PowerShot A530 la ISO 800. Nu […]

Magazinul Familia 1989

Peste drum de Carusel

Peste drum de librăria Cărturești Carusel (fostul magazin Familia) este un teren viran plin de verdeata. În ianuarie 1989 era o platformă cu tarabe triste cu marfă făcută de cooperative. Trist mai arăta Bucureștiul iarna! Trist și murdar. Păcat că fotografia nu este color, poate ar fi fost o atmosferă mai optimistă. După revoluție s-a încercat să se construiască ceva acolo dar după ce a fost săpată fundația locul a fost abandonat. Fotografiile sunt făcute din strada Gabroveni. Interesantă este vegetația, în martie se văd niște crengi golașe iar în august este junglă.  

Doppio delitto

Dublu delict, un film italienesc văzut în școala generală, cu Marcello Mastroianni (un polițist pe care îl preocupă mai mult pictura decât poliția) și Ursula Andress, normal că o vampă! Un film făcut după cartea “Dublul delict din strada Governo Vecchio” de Ugo Moretti cu atmosfera zgomotoasă a Romei, a străzii Governo Vecchio. După treizeci de ani de când am vazut filmul, am ajuns pe strada Governo Vechhio și așa mi-am adus aminte de film, de relațiile furtunoase dintre personaje, de vocea caldă a lui Marcelo Mastroiani. Am început colindarea străzii cu o cafea într-un local mic, ținut de doi bătrâni. […]

cinema anii 80

Cinema unul langa altul.

În anii de liceu (anii ’80) nu cred că exista cinematograf în București la care să nu fi fost. Aveau un miros specific, de pluș prăfuit, pastile dezifectante de WC, parfumuri … greu de spus exact. Aveam două cinemateci, Union, lângă sala palatului și pe Eforie lângă Poliție (Miliție). Puteai să mergi la ele numai cu legitimație. Pe bulevardul 6 martie, actual regina Elisabeta, erau 6 cinematografe unul după altul. Majoritatea se evacuau prin strada Constantin Mille. Timpuri noi – aici puteai intra oricând, indiferent dacă a început sa nu filmul, iar la terminarea filmului nu te dădea nimeni afară. […]